fbpx

Editarea fotografiilor este una dintre cele mai importante etape din procesul de creare a fotografiilor. Asa cum le spun tuturor, aparatul face doar o parte din treaba, fotografia din aparat putand fi comparata cu o schita in creion a unui tablou. 

Ideea este cam asa, cand mergi ca fotograf in ziua nuntii, esti alaturi de oameni pe parcursul uneia dintre cele mai importante zile ale vietii lor. Ai ocazia sa surprinzi momente epice, emotii puternice si trairi ale oamenilor din jurul tau. Partea frumoasa este ca ei se vor bucura de aceste amintiri frumoase, create impreuna, ani si ani de acum incolo. 

Asadar, dupa ce ai surprins aceste clipe, tine de tine pe mai departe sa poti face acele fotografii sa amplifice starea pe care au trait-o in acel moment, iar editarea acestora este modalitatea prin care o vei face. 

Noi (Cabo Photography) avem un stil de editare orientat spre natural, cu editare minimala care sa ajute fotografia sa spuna cu atat mai mult povestea nuntii. Ne-am organizat astfel incat editarea sa fie cat mai rapida si facuta sa fie apreciata si peste ani, ramanand fideli acestui stil natural. 

Fotografiile finale pe care le vedeti pe site, facebook, instagram, pinterest, mywed si alte publicatii de acest gen sunt prelucrate la elemente precum: luminozitate, contrast, culori, crop si pe ici pe colo, unde este nevoie, mai scoatem cate ceva din ce nu ar trebui sa fie in peisaj. Acest ultim lucru nu este valabil la toate fotografiile ci la unele dintre ele. 

 

sfaturi pentru fotografiile de nunta pentru mireasa

Editare poze | Cum functioneaza editarea pozelor din ziua nuntii?

In timpul unei nunti se fac undeva intre 2000 si 7000 de fotografii. Da, ai auzit bine, cam atatea fotografii se fac in timpul unei nunti. Pentru ca sunt foarte multe momente importante in ziua nuntii si ne dorim ca fiecare astfel de moment sa il suprindem intr-un mod corespunzator. De aceea majoritatea fotografiilor sunt gandite dinainte si incercam sa le facem asa cum le vedem fiecare dintre noi in mintea noastra.

Cate fotografii primim de la nunta?

Din numarul de mai sus facem selectia pentru ele, ramanand din toate acestea undeva intre 800 si 1200 de fotografii. In functie de eveniment, numarul acestora poate sa difere dar in marea majoritate a timpului cam pe aici se situeaza numarul final. 

Cum sunt editate pozele?

Toate fotografiile primesc cam acelasi tratament. In Lightroom se trece pe la fiecare si se adapteaza la situatie. Incercam pe cat de mult posibil ca fotografiile dintr-o scena sa fie editate in aceeasi directie, pentru ca trebuie sa existe o continuitate in poveste. Unele dintre ele, necesita un grad mai mare de atentie si atunci trecem sa mai scoatem cate ceva ce nu se potriveste in peisajul respectiv, insa nu facem avioane, nu adaugam lucruri care nu sunt si nu facem magie.

Cate poze sunt editate alb negru?

Unele dintre ele beneficiaza si de varianta alb negru sau mai mult de atat, in anumite situatii, primeste doar alb negru pentru ca scena are un cu totul alt impact in varianta alb negru fata de cel color. De obicei fotografiile alb negru nu reprezinta un procent mai mare de 5% din numarul total al fotografiilor. De obicei, acestea avand un impact puternic se intampla sa si ajunga in selectia mica. O sa vezi ceva mai departe despre ce este vorba.

 

 

Dupa ce toate fotografiile au fost prelucrate trecem la urmatorul pas si anume facem o selectie de 100 – 150 de imagini care reprezinta povestea nuntii pentru cuplul nostru. Sunt atent selectionate fotografiile astfel incat sa poata spune povestea nuntii cat mai bine pentru ei. Desi li se predau toate fotografiile despre care vorbeam mai sus, cele 800 – 1200 de fotografii din ziua nuntii, prima data le primesc pe cele 100 – 150, acesta fiind produsul final pentru care cuplurile ne angajeaza pentru nunta lor. Insa ne dorim ca toate fotografiile primite sa aiba o calitate superioara, de aceea selectia mica se face dupa ce toate fotografiile au fost prelucrate. Nimeni nu primeste brutul fotografiilor pentru ca nu are rost. Mai ales ca in stilul nostru de fotografie, tragem destul de subexpus, pentru ca ulterior sa putem ajunge cu fotografia acolo unde ne-am dorit initial.

Ceva mai jos o sa fie cateva fotografii de before and after care sa va arate la ce ma refer cu ideea de schita in creion. 

Fotograf nunta sedinta foto trash the dress pe malul marii la plaja Vadu
Fotograf nunta editare poze cum editam fotografiile de nunta Cabo Photography

Ne gasiti si pe Facebook , Instagram si Pinterest 

Daca esti interesat contacteaza-ne printr-un click pe butonul de mai jos

 

Privacy Preference Center