Cum am scapat de Nikon D810?

Anul 2019 a fost unul dintre cele mai aglomerate sezoane ale noastre in ceea ce priveste partea de fotografie. Am incununat cu succes peste 40 de evenimente si ne-a placut fiecare clipa. 

Majoritatea evenimentelor au fost presarate cu lucruri frumoase si prin toate prin care am trecut am avut ocazia sa invatam ceva. 

Astazi insa o sa povestim despre o experienta din care am invatat multe.

Dupa mai multe weekend-uri pline, unul dintre cuplurile carora le-am fotografiat nunta, foarte dragi noua, Gratiana si Marius (a caror nunta o puteti vedea la: https://cabophotography.ro/tyulenovo-trash-the-dress/ ) si-au dorit sa faca si sedinta foto trash the dress. Asadar, la cateva zile dupa nunta lor, am si pornit in aventura, insa totul se parea ca o sa mearga interesant din prima clipa.

Destinatie: Tyulenovo

Ora de plecare: 12:00

Loc de intalnire: Ikea Pallady

Zi si facut, la ora 11:15 plec de acasa, dupa ce toata dimineata mi-am verificat si reverificat echipamentul si ceea ce iau la mine. Apropo de asta, echipamentul pe care il folosim de obicei la nunti il poti gasi la: … . O data plecat pe drum spre Ikea Pallady, eu venind din Balotesti, dupa mai bine de jumatatea drumului imi dau seama ca mi-am uitat ceva acasa. Declansatorul pentru blituri, cel pentru D5, cu care poti declansa bliturile de la distanta, ramasese frumos acasa. Eram deja oarecum in intarziere si zic: lasa, mergem pe lumina naturala. De multe ori imi place sa ma provoc pe mine insumi, astfel incat sa-mi imbunatatesc munca. 

Ajung eu fain frumos in parcare la Ikea, parchez masina si ii astept pe cei doi sa ajunga. Oleaca de intarziere au si ei si ma gandesc eu: na ma, ca aveam timp sa si ajung inapoi. 

O data ajunsi si ei, facem mutarea de bagaje dintr-o masina in alta, ca doar nu o sa mergem cu doua masini. De data aceasta am mers cu masina lor si m-am apucat eu sa imi mut toate cele in portbagajul lor. Vreau sa spun ca am stat cu portabagajul ala deschis 20 de minute cel putin si mi-am aruncat ochii in el, iar dupa ce am plecat la drum, dar nu asa putin, dupa ce am mers 70 de km pe autostrada, imi dau seama ca a mea drona a ramas in portabagajul masinii mele. Hmm…ce facem? Mergem mai departe sau ne intoarcem sa o luam? Ne intoarcem, cum sa mergem la Tyulenovo si Cap Kaliakra si sa nu avem drona. Uite asa se mai duse o ora si jumatate din timpul nostru. Noroc ca m-am gandit sa plecam mai devreme sa avem timp. 

De abia acum incepe aventura faina (ma gandeam eu) si uite asa, o data ajunsi la Tyulenovo, ne apucam de sedinta foto. Cadre peste cadre, moaamaaa ce a iesit aici, strig eu bucuros. Distractia era in toi, fotografiile erau bestiale. Foloseam doua aparate, Nikon D5 cu 35 mm 1.4 si Nikon D810 cu 85 mm 1.4 . O adevarata bucurie ce sa mai. Uite asa eram eu si pe sus si pe jos, aproape, departe, posing tot ce trebuie. Ne gandim hai sa mergem si la Cap Kaliakra, pentru ca o sa avem apusul in spate, pe mare si putem sa obtinem cadre spectaculoase. 

Stai ca vine!

5 minute inainte sa ne urcam in masina sa plecam spre Cap Kaliakra, m-am gandit ca ar mai trebui sa trag cateva cadre. Si asa am si facut. Eu pe marginea stancilor la Tyulenovo, las aparatul Nikon D810 jos sa trag cateva cadre cu D5-ul si imediat dupa, ma aplec dupa el sa il ridic de jos. Nefericit a fost momentul in care am trait totul in slow motion, fara nici un fel de putere de a mai interveni. Dau sa ridic aparatul de jos si sunetul lui izbindu-se de stanci si plonjatul in mare de la 30 de metri inaltime ma trezeste brusc la realitate, ca o cana de apa rece aruncata in fata, in timp ce dormi, de ai tai prieteni nebuni. Da, o experienta total neplacuta care te invata sa fii mai atent cu lucrurile tale. 

In momentul acela imi aduc aminte de Gratiana cu o expresie pe fata de ingrijorare totala, tocmai zburase aparatul in mare, iar eu ma gandeam in cele 30 de secunde de dupa evenimente, ce e de facut pe mai departe. Asa ca am profitat de astea 30 de secunde in care mi-am dat seama ca oricum nu prea mai pot sa mai schimb nimic. Apa adanca 4 – 5 metri, cadere 30 de metri lovindu-se puternic de stanci intre timp, apa sarata si un aparat electronic. O ecuatie care nu prea are rezultat pozitiv. Asa ca sanse de supravietuire pentru aparat 0. 

Ce face fotograful nebun din mine, inca in stare de soc? Se duce si ridica drona peste mare :)) Nu iti pot spune ca nu aveam emotii ca s-ar putea duce si drona, dar aia masii, ori la bar ori la spital. 

Dupa aceea am plecat catre Cap Kaliakra si ne-am continuat sedinta foto. Oricum nu puteam sa schimb nimic asa ca am incercat sa ma bucur in continuare de aventura noastra.

Cam asa am scapat eu de Nikon D810 si de un 85 1.4 . 

Nota pentru mine: stai tot timpul cu aparatul legat de tine!