fbpx

Kaliakra Bulgaria Trash the dress cu Lolo si Claudia

Nu e prima data cand mergem acolo, insa de fiecare data este special si ne distram la maxim. De data aceasta a venit randul lui Lolo si al Claudiei. Aici avem o poveste speciala, Lolo fiind cel mai bun prieten al meu de cat eram de 6 anisori 😃 (asta inseamna acum muuulllttt timp). Am avut atat de multe momente impreuna incat acestuia i-a oferit o unicitate anume. Ma bucur tare mult ca a avut incredere sa mearga pe mana mea si sa facem aceasta sedinta foto impreuna.
Nunta a avut loc pe data de 17 iunie, in Craiova. Mi-ar fi placut sa le fiu fotograf, insa am avut un rol mai important eu fiind “the godfather”, asa ca mi-ar fi fost ceva mai greu :)). Insa ne-am programat sa iesim impreuna sa facem o mega sedinta foto la care sa ne distram si sa plecam intr-o adevarata aventura. Ceea ce a si fost. Mai ales pentru faptul ca ne-am programat sa mergem undeva romantic si anume pe plaja Corbu, un loc pustiu si romantic, ce aduce in peisaj sunetul linistii, valurile ce se lovesc de nisipul fin te duc intr-o stare de liniste si fericire. Doar ca, ceea ce nu stiam noi, este faptul ca plaja Corbu este suprapopulata de oameni si toata acea liniste se transforma in altceva.
Asadar, ne-am hotarat sa plecam spre a doua locatie si anume Cap Kaliakra in Bulgaria, o zona extraordinar de frumoasa ce se afla la vreo 60 de km de Vama Veche si ne pune la dispozitie un peisaj magnific, presarat cu ruine si istorie. Insa, inainte de toate trebuia neaparat sa facem un popas sa mancam hamsie in Vama Veche. Nu poti trece prin Vama si sa nu mananci hamsie!
O data ajunsi la Cap Kaliakra va puteti imagina ca, la fel ca in multe alte locuri, mireasa devine atractia principala pentru multa lume, mai ales avand in vedere ca zona este plina de turisti in perioada de vara.
Noi ne-am inceput linistiti sedinta foto in jurul orei 18:00, cu multe priviri atintite catre noi si ne-am bucurat de un apus superb ce ne-a prins inca la treaba. Am fost atat de prinsi de sedinta incat nici nu ne-am dat seama cand s-a intunecat.
La plecare am vrut sa incheiem glorios si nu am plecat pana sa nu facem o fotografie la una dintre numeroasele eoliene, sub cerul instelat.

Privacy Preference Center